MANIFESTUL POSTMARINISMULUI

Exista o sumedenie de pareri despre curentul în destramare postmodernism, acesta care îsi mai apara fragmantarismul si conceptual ca “totul s-a spus” si nimic nu mai e nou.

Singura posibilitate de a mai exista e postmarinismul, care deriva din postmodernism, dar nu e acesta, e ultima posibiliate de afirmare si totodata noua formula culturala si existentiala.

Postmarinismul e afirmarea vietii în defavoarea oricarei miscari literare, e acea clipa când omul îsi spune deschis, când poate sa-si spuna sie sau colegilor sai: “blea hamuha, m-am zaibit de tot, vreau sa fiu eu, eu sunt eu si nimeni nu poate sa-mi interzica sa fiu eu”. E mai mult decât conceptul romantic al lui Fichte “eul este lumea”, e mai mult chiar decât varianta existentialista a acestui concept. E una când întelegi ca trebuie sa traiesti oricum si e altceva când esti tu însuti, când poti aduna toate eurile si le poti concentra într-unul singur, unul care sa te reprezinte. Sa poti spune fara vreo îndoiala ca eu sunt cineva si pot schimba lumea. Cine esti tu sa-mi stai în cale?

Credeti ca mie mi-e usor sa fiu astfel? Credeti ca e greu sa fii în genere cineva? Totul e posibil atunci când eul tau este centru lumii, ori mai degraba el este singura posibilitate a lumii. Atunci când suferinta ajunge la limite, când “arde”, când nu mai poti sa taci, abia atunci simti cu adevarat eul tau, atunci esti postmarinist.

Daca totul e text si acesta poate fi jonglat cum îti place (Derrida demonstreaza acest lucru printr-un termen numit “deconstructivism”) ce poate fi mai simplu decât sa vorbesti si sa fii tu. E greu sa comunici? E foarte greu, dar atunci când durerea sau tristetea sau bucuria te face sa urli, atunci începi sa fii postmarinist.

Totul este postmarinism. Rafinamentul clasicist si balegarul baroc, rationalismul iluminist si tâmpeniile cotidiene, visul romantic si furtul din buzunare, iubirea pura si sexul fara prezervativ. Totul e postmarinism pentru ca porneste de la “eu vreau sa fac asta” si ajunge tot acolo. Nimic nu e mai presus de fiinta umana si nimeni înca nu a descifrat enigma mortii. Toti suntem egali în fata cataclismelor naturale si a atacurilor teroriste.

Postmarinismul este libertatea absoluta. “Eu am învins lumea”. Ai destul curaj si lumea este la picioarele tale, ce te retine? Prea mult a trebuit sa astepte fiinta pentru ca sa se elibereze în sfârsit. Eu nu sunt condamanat la libertate. Eu abia încerc sa fiu liber, eu sunt liber pentru ca am curajul sa o spun tutror. Eu sunt eu.

Deconstructivismul lui Jaques Derrida nu-mi este un model, desi el mi-a ajutat sa înteleg adevarul fiintial. Limbajul nu poate fi deconstruit, el nu poate fi în criza, oamenii vor fi nevoiti sa comunice în orice împrejurari, de aceea absurdul îsi limiteaza frontiera pâna aici. Modelul meu de a vedea lucrurile este Eugen Coseriu. El spune ca limbajul poetic nu este o abatere de la norma, ci o combinatie superioara a posibilitatilor limbajului. Eu cred ca fiecare poate sa-si realizeze aceasta combinatie si sa devina eul sau. Atunci tu esti postmarinist!

<<home | <<top